Nu stiu câţi am avut experienţa unui curs sau seminar în care să stăm cu gura cascată pe toată durata celor două ore, ascultând un profesor care ştie aşa de multe încât ne întrebăm la fiecare secundă, de ce noi nu ştim mai nimic din chestiile care, spuse de el, par cele mai tari lucruri pe care le-am auzit în ultima vreme.
De departe cel mai mişto curs, la care am stat cu gura cascata mai mult decât am stat la cursurile mele de suflet (Antropologia şi Metode şi Strategii de Relaţii Publice) şi care, prin urmare, a intrat în categoria celor anterior menţionate , a fost Imagologia. Nu mă aşteptam să mă prindă aşa tare doamna profesoară, mai ales că în anul al II-lea la Retorică am susţinut un discurs în care încercam să-i determin pe colegi să nu ţină un discurs doar pentru că aşa ni se cere.

Dar, ce-i drept, am căzut săgetată de Eros, în bancă, la fiecare seminar al profei.

După cursul de imagologie la care toată lumea tăcea mâlc în bancă pentru că nu citise nimic din teancul de bibliografie şi asculta cuminte, urma o cu totul altă stare de spirit, “the seminar mood”, dată tocmai de urmatoarele două ore de privit imagini, fotografii de Brassai si Ionescu, Cenacolo, picturi, două ore de revazut secvenţe din filme pe care le vedeam cu mult înainte de seminarul în care ne erau prezentate, tocmai pentru că ne prinsesem că profa a ales ce era mai bun pentru seminarul dumneaei.

Cred că a fost singurul seminar pentru care mi-am facut toate temele (tot ce trebuia sa fac era sa privesc şi, după cum ştim cu toţii, la datul cu părerea şi la aruncatul cu privirea suntem cu toţii experţi).

Seminarul de imagologie a fost pentru mine o provocare la a vedea altfel, la a vedea dincolo de. La fel şi evaluarea finală care a constat într-un mare proiect,în care trebuia să comparăm modul în care subiectul pe care ni-l alegeam era reflectat în trei tipuri de mesaje – textual, filmic şi vizual, exerciţiu pe care l-am facut la toate seminariile.

Ce am învaţat după toate aceste exerciţii care s-au finalizat cu proba mea de măiestrie? Am învăţat să văd dincolo de ceea ce vad, să înţeleg ceea ce văd mai mult decât înţelegeam prin simpla privire de neiniţiat. Poate că nu am o aşa bogată cultură, poate că nu o să ajung niciodată să deţin cunoştinţele pe care le deţine doamna profesoară, dar nu acesta a fost scopul seminarului şi nici al determinării mele de a fi prezentă în fiecare vineri de la 10-12 în sala 118. Scopul meu a fost tocmai acela de a vedea prin imagine, de a înţelege că, în multe cazuri în rutina noastră, în printuri, în reclame, în formate care implica privirea, e important să întelegi “cine priveşte din locul înspre care tu priveşti” pentru a înţelege ce vrea sa-ţi transmită terţul (creatorul) prin creaţie, indiferent că e operă de artă, afiş sau un banal pliant în care accentul este pus pe privire.