De la… Limba română - Limbă străină
-
La specializarea Limba si Literatura Romana - Limba si Literatura Străină ai o întreagă serie de posibilităţi!
Poţi să devii profesor (gimnaziu, liceu, facultate). În cazul în care vrei să devii profesor, vei urma un modul psihopedagogic la Facultatea de Psihologie a Universităţii din Bucureşti.
Poţi să scrii articole (editor si redactor), să devii traducător şi translator.
Ce au devenit absolvenţii secţiei de Filologie? Jurnalişti în presa scrisă, la radio sau televiziune, manageri sau funcţionari culturali.
Absolventă de română-limba straina, la Litere, Andreea Rasuceanu a ales sa priveasca altfel lecturile din timpul facultatii şi a urmat masteratul “Teoria şi practica imaginii” din cadrul Centrului de Excelenţă în Studiul Imaginii (CESI) al Univestităţii din Bucureşti şi al Universităţii de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu” şi în continuarea acestui masterat, şcoala doctorală “Spaţiu, Imagine, Text, Teritoriu” tot în cadrul CESI.
Când o colegă de la LUC mi-a povestit despre ea şi despre proiectele pe care le are, mi-am zis că trebuie neapărat să aflu mai multe. Aşa că m-am pus pe google-uit şi am aflat că încă din timpul facultăţii a colaborat cu diverse reviste culturale pentru care a scris o serie de articole iar astăzi este redactor la Observator Cultural.
Îndrăgostită de lucrarea de doctorat, în care studiul despre harta semnelor eliadeşti din nuvela Pe strada Mântuleasa reprezenta o parte considerabilă, Andreea a hotărât să folosească acest studiu pentru a scrie “o carte în care să existe acea atmosferă în care cititorul să poată evada pe parcursul lecturii.” Aşa a apărut Cele două Mântulese, cartea Andreei Răsuceanu care s-a aflat în topul criticilor printre cele mai bune cărţi ale anului 2009.
Un absolvent de Litere care a ştiut să treacă dincolo de cuvinte, ficţiune şi subiectivism pentru a afla dacă ficţiunea poate sta în unele cazuri pentru realitate. Şi asta vă pot spune doar Cele două Mântulese.
Mai multe detalii despre Cele două Mantulese şi despre Andreea Răsuceanu pe www.celedouamantulese.blogspot.com. si aici.

Comentarii